Vântul suspină

Vântul suspină

Vântul urlă și-n ureche îmi suspină,

Așteptând pe rând să-mi vină,

Valuri mari de ceață deasă

Să mă prindă ca-ntr-o plasă.

Și vântul suflă, rău suspină,

Puterea aripilor ca de acvilă

Adună iar  spre mine o movilă,

De gânduri reci înțepate de albină.

Vântul suflă, ascultă-l cum suspină,

Eu mă transform lent în rădăcină,

Rămân plantat ca-ntr-o grădină,

Ascultând  țipetele … durere fină.

18.01.2016 de Iosob Gabriel-Alin