Se afișează postările cu eticheta incurajare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta incurajare. Afișați toate postările

duminică, 28 februarie 2016

Călător de ocazie



Călător de ocazie
Stau ascuns în praf și fum,
Inchid ochii, ating parfum,
După arome tu mă îndrumi
Prin întunericul ce ți-l asumi.

Îți asumi și liniștea, mormânt,
Eu mă laud și vreau să cânt,
Cu tine, dorul unui singur gând,
Dar mă trezesc, doar ascultând.

Aflu că mereu voi fi pe drum,
Căutând comori în scrum,
Magician de dor și lacrimi,
Sunt prezent în două lumi.

de Iosob Gabriel-Alin 
29-februerie-2016

miercuri, 24 februarie 2016

Vise timpurii



Vise timpurii

Mă adâncesc în imagini timpurii
Și în viața mea sunt momente alburii,
Gonesc prin rațiune, aleg un drum
Și tipăresc senine sentimente-n scrum.

Descopăr vise aruncate-n impuritate,
Sentimente implicate și abandonate,
Eu le strâng în palma mea, fapte mărunte
Și Doamne, câte sunt, atât de multe?

Dar le strâng pe fiecare-n glastre,
La lumina oferită doar de astre,
Culeg și praful roșu al planetei Marte,
Puțin, doar să gust din vise arogante.

Și hrănesc trupul cu imagini timpurii,
Neîntrerupte sentimente argintii,
Le înghit cu poftă, ca pe niște vicii
Preparate-n noapte ca delicii.

de Iosob Gabriel-Alin
24-02-2016


vineri, 29 ianuarie 2016

Două întrebări să-ți spun

Două întrebări să-ți spun

Suflete rănite, deja îndurerate,
Măcinate de gânduri și de șoapte,
Ce stau treze în miez de noapte,
De ce oare, de noi sunt acceptate?

Vieți furate, idei date și mii de fapte,
Așteptări și inimi etern furate,
Fumuri albe înconjurate-n moarte
De ce oare să vă așteptăm pe toate?

……….

29.01.2016 de Iosob Gabriel-Alin

duminică, 24 ianuarie 2016

Mă mai vrei?

Mă mai vrei?

Da, te vreau, dar te vreau călcată în picioare
Și pe tine ca o umbră verde-albastră călătoare
Ce se-ngroapă adânc in lovituri amare
Și scoate din mine doar sentimentele neclare.

De ce mă urmărești mereu ca o penumbră,
Vezi-ți de viața ta, nu vreau o ființă himerică,
Nu te mai târâ după mine că devii insalubră,
Ascultăți inima și pleacă, infinitate geometrică.


24.01.2016 de Iosob Gabriel-Alin


joi, 21 ianuarie 2016

Consumatorii mei de vieți amare

Consumatorii mei de vieți amare

Consumatorii mei de vieți amare,
Ce zburați în stoluri călătoare
Și aprindeți candele strălucitoare,
Focul vostru, acum, nu mă mai doare.


Căldura lui îmi pârjoleste numai calea,
Transformând în aburi toată marea,
Măcinându-mi coșmarurile și jalea
Ce îmi otrăvesc oasele și starea.


Sufletul înecat în texte literare,
Ma privește, apoi se uită-n zare
Și oftează când pe retină îmi apare,
Proiectate imagini albe călătoare.


Și ca un nebun cu visele gregare,
Dar cu zeci de idealuri solitare,
Ma alătur vouă, dar în așteptare,
Consumatorii mei de vieți amare.

21.01.2016 de Iosob Gabriel-Alin




sâmbătă, 19 decembrie 2015

TRIO ECO - indemn

Naturalistul Grigore Antipa spunea: “Omul poate stăpâni natura atâta timp cât ține seama de legile ei.” Dar omul din ziua de azi trăiește într-o lume inchisă, prea putin ne interesează ce se întamplă cu natura și nici măcar nu îi mai știm legile. Uităm mereu că starea mediului înconjurator depinde de activitățile noastre și că deciziile pe care le luăm ne afectează in mod direct sănătatea. Formele de poluare sunt foarte diverse și este nevoie de multă responsabilitate din partea cetățenilor pentru a trăi într-un mediu curat. Poate mulți nu își dau seama, dar acțiunea mediului poluat asupra organismelor pot duce la degradări ale stării de sănătate pană la moartea organismelor, inclusiv a omul care își ia energia vie din mediul inconjurător (aerul pe care îl respirăm, hrana pe care o mâncăm, apa pe care o bem, etc.) La rândul meu fiind un iubitor de natură și un romașcan nativ colind des locurile din jurul Romanului inclusiv Valea Moldovei și constat în fiecare an că poluarea își pune amprenta din ce în ce mai apăsat pe această zonă. Mă bucur însă că mai sunt tineri ce nu rămân indiferenți la problemele de mediu și caută răspunsuri și cel mai important, acționează! Aveți încredere că orice mic gest făcut este de real folos pentru un mediu sănătos! Felicitări și nu uitati “Schimbarea începe cu noi!”
 Drd. Biolog Iosob Gabriel-Alin

https://www.facebook.com/TRIO-ECO-1677005609184420/?fref=ts