marți, 22 martie 2016

Consiliere-n noapte




Consiliere-n noapte


Privesc în zare,  strălucirea, orizontul,
Întreb sunetele cum de vuiește vântul,
Dau ocol cu degetul la tot pămantul,
Trece timpul, devine scump cuvântul.

Și mă împiedic de mii de umbre colorate,
Devin neliniștit, chiar nebun și fără acte,
Îmi numar pașii și urmele reflectate-n fapte,
Sunt eu, cel ce se consolează-n noapte.

Corupt de viață și de necunoscute șoapte,
Aștept provocări nenumărate și adevărate,
Pe veranda casei mele de vor fi lăsate,
Antrenate, în putere, nu așa de cocoșate.

Și verdele primăvăratic suflefului dă glas,
Mă obligă, ating cu degetul o țară din atlas
Și mă opresc aici, aici eu vreau să fac popas
În speranța că voi face rost de un compas.


22.03.2016 de Iosob Gabriel-Alin


duminică, 28 februarie 2016

Călător de ocazie



Călător de ocazie
Stau ascuns în praf și fum,
Inchid ochii, ating parfum,
După arome tu mă îndrumi
Prin întunericul ce ți-l asumi.

Îți asumi și liniștea, mormânt,
Eu mă laud și vreau să cânt,
Cu tine, dorul unui singur gând,
Dar mă trezesc, doar ascultând.

Aflu că mereu voi fi pe drum,
Căutând comori în scrum,
Magician de dor și lacrimi,
Sunt prezent în două lumi.

de Iosob Gabriel-Alin 
29-februerie-2016

miercuri, 24 februarie 2016

Vise timpurii



Vise timpurii

Mă adâncesc în imagini timpurii
Și în viața mea sunt momente alburii,
Gonesc prin rațiune, aleg un drum
Și tipăresc senine sentimente-n scrum.

Descopăr vise aruncate-n impuritate,
Sentimente implicate și abandonate,
Eu le strâng în palma mea, fapte mărunte
Și Doamne, câte sunt, atât de multe?

Dar le strâng pe fiecare-n glastre,
La lumina oferită doar de astre,
Culeg și praful roșu al planetei Marte,
Puțin, doar să gust din vise arogante.

Și hrănesc trupul cu imagini timpurii,
Neîntrerupte sentimente argintii,
Le înghit cu poftă, ca pe niște vicii
Preparate-n noapte ca delicii.

de Iosob Gabriel-Alin
24-02-2016


vineri, 12 februarie 2016

Visator


Visător

Pasare-n zbor și eu sunt un călător,
Ia-mă și pe mine, te apuc de un picior,
Pleacă, vâră-mă-n volbură bănuitor,
Lasă-mi ochii, nu mă face chior.

Verifică-mi îndemânarea ca un zburător,
Ridică-te cu mine-n gheare, amăgitor,
Și dă-mi drumul de la înălțime,
Să vezi dacă mă amestec în mulțime!

Emoția din nou mă copleșeste,
Mă zbat în ghearele tale ca un pește,
Lovești cu pliscul cele patru elemente
Să mă scapi de multe accidente.

Mă trezesc, aștept, respir mai greu,
Mă trezesc din nou și sunt un zeu,
Sunt luptător în umbre, chiar și scriitor,
Sunt visător, dar nu atât de visător!

de Iosob Gabriel-Alin 12.02.2016

luni, 8 februarie 2016

Femeie



Femeie
Măcar o dată să-ți mai zic femeie,
Cum cerul curge însetat pe noi
Și norii se ciocnesc, apare o scânteie,
Se aprinde și fitilul, arde în noroi.

Îi urmăresc umbra, caut să o prind,
Mă întind spre ea, vreau să o cuprind,
Cu mâinile goale intenționez să o ating
Și strălucirea ei albastră să o sting.

Dar nu reușesc, mă uit spre timp,
Mă-mpiedic, mă vărs și încep să țip,
Mai pierd cu tine încă un anotimp
Și explodez ucigându-ți  al tău chip.

de Iosob Gabriel-Alin
08.02.2016

vineri, 29 ianuarie 2016

Două întrebări să-ți spun

Două întrebări să-ți spun

Suflete rănite, deja îndurerate,
Măcinate de gânduri și de șoapte,
Ce stau treze în miez de noapte,
De ce oare, de noi sunt acceptate?

Vieți furate, idei date și mii de fapte,
Așteptări și inimi etern furate,
Fumuri albe înconjurate-n moarte
De ce oare să vă așteptăm pe toate?

……….

29.01.2016 de Iosob Gabriel-Alin

duminică, 24 ianuarie 2016

Mă mai vrei?

Mă mai vrei?

Da, te vreau, dar te vreau călcată în picioare
Și pe tine ca o umbră verde-albastră călătoare
Ce se-ngroapă adânc in lovituri amare
Și scoate din mine doar sentimentele neclare.

De ce mă urmărești mereu ca o penumbră,
Vezi-ți de viața ta, nu vreau o ființă himerică,
Nu te mai târâ după mine că devii insalubră,
Ascultăți inima și pleacă, infinitate geometrică.


24.01.2016 de Iosob Gabriel-Alin